Interviu Lavinia Gal

16 August 2016 - 21:46
Interviu Lavinia Gal

SM: Numele Lavinia Gal este de câțiva ani buni sinonim cu numele unei femei de succes nu doar în Safety Broker, ci și în domeniul asigurărilor. Cât de greu își poate croi o femeie un drum solid pe piața asigurărilor?

Cu determinare și prin muncă susținută. Cu dăruire și pasiune în ceea ce faci, curaj pentru a face față provocărilor și o viziune clară asupra obiectivelor setate. Toate acestea sunt accesorii “must have” (ca să zic așa) pentru a reuși în această piață atât de masculinizată.

Și mai cred că este important să simți că ți se acordă încredere și sprijin, iar tu, ca femeie, trebuie să perseverezi și să câștigi încrederea celorlalți, demonstrând astfel că ești un partener de nădejde.

În aceste codiții cu siguranța drumul în piața asigurărilor nu poate fie decât presărat cu succes.

Dacă ar fi să enumerăm la o prima vedere, care au fost cele mai importante realizări ale sucursalei Safety Broker Cluj în cei 6 ani de activitate?

Fiecare proiect, mai ușor sau mai greu, pe care am reușit să-l finalizăm l-am considerat o realizare, satisfacția fiind direct proporțională cu dificultatea lui.

Dar, una dintre cele mai importante realizări, pe parcursul celor 6 ani, a fost crearea și sudarea unui colectiv de oameni profesioniști, responsabili și competenți.

Cu “omul potrivit la locul potrivit” realizările profesionale nu vor întârzie să apară.

SM: În ultimii ani, tot mai multe femei dețin și ocupă funcții foarte importante, coordonează zone cu potențial de dezvoltare destul de ridicat, iar tu ești atât director general adjunct Safety Broker, cât și directorul sucursalei Safety Broker din Cluj. Crezi că, pe lângă meritele personale, este asta și o recunoaștere a valorii femeii ca antreprenor?

Antreprenoriatul se învață. Acumulezi experiență învățând și din greșeli, până la urmă ajungi să iei decizii bune și corecte :). Pe lângă calitățile personale ale fiecăruia, este important să ai deschidere și curaj să treci peste provocări și să mergi mai departe.

SM: Cât de diferită consideri că este piața de brokeraj în asigurări și modalitatea de abordare a clienților din vest față de restul țării?

Cred că modul de abordare a clienților ține mai mult de tipologia acestora decât de zona geografică.

În ultima perioadă am avut solicitări de la clienți foarte bine informați, care știu exact ce doresc și care au așteptări să fie consiliați prompt și la cel mai înalt nivel de profesionalism.

Pe mine personal mă bucură acest lucru pentru că dovedește un interes crescut al clienților pentru produsele de asigurare.

În ceea ce privește piața de brokeraj în asigurări, aceasta este diferită și la nivel local și cu atât mai mult la nivel zonal, fiindcă fiecare companie are propria viziune și își adaptează strategia în funcție de obiectivul propus.

5.SM: Crezi că delicatețea și acel al șaselea simț, caracteristic femeilor, pot ajuta în această piață sau trebuie să fii aidoma doamnei de fier ca să faci performanță?

Nu cred în sintagma “doamna de fier” pentru că o femeie nu trebuie să fie “bărbată”.

Eu consider că femeia poate să facă diferența în această piață atât de masculinizată tocmai prin ceea ce o caracterizează: delicatețe, eleganță, rafinament. Puterea, tăria de caracter, determinarea, arată mai frumos îmbrăcate astfel :)

SM: Pentru 2016 Safety Broker și-a propus o abordare diferită a clienților, a conceput o nouă strategie de vânzări, și mă refer aici la vânzarea directă și abordarea clienților de tip corporate. Cum au fost percepute, dar și implementate aceste măsuri la Cluj?
Safety broker este numărul 1 în topul companiilor de brokeraj din România de 3 ani, având o rețea foarte bine dezvoltată la nivel național. Strategia privind vânzarea directă adresată clienților corporate a venit natural, ca o dezvoltare a businessului în plan orizontal, prin creșterea calității serviciilor oferite la cel mai înalt nivel de profesionalism.

Am început implementarea acestui proiect la Cluj, aducând în echipa noastră colegi noi, profesioniști, cu care sunt sigură că vom avea rezultate cel puțin pe măsura așteptărilor.

SM: Ce și-a propus individual echipa Safety Broker - Cluj pentru 2016?

Noi ne dorim să fim din ce în ce mai buni, în fiecare an, să ne autodepășim. Ne dorim să creștem atât volumul primelor intermediate, cât și calitatea produselor și serviciilor oferite.

Și bineînțeles să ne aliniem la obiectivele stabilite de companie pentru anul 2016.

SM: Orice om de afaceri se bazează și pe ajutorul echipei cu care lucrează. Crezi că o femeie se comportă altfel în calitate de lider al unei echipe?

Indiferent că este femeie sau bărbat, o persoana care coordonează o echipă trebuie să rămână integrată în colectiv. Și acest lucru cred se obține rămânând uman, competent, pentru a fi un exemplu în fața celorlalți... și modest :)

9. SM: Domeniul asigurărilor este și foarte căutat și foarte solicitant pentru cei care se ocupă de el. Care a fost cel mai greu moment din cariera pentru tine?

Ne desfășurăm activitatea pe o piață agitată, cu multe schimbări așa că întâlnim deseori momente dificile. Totuși, cea mai mare provocare rămâne anul 2009 când s-a deschis biroul Safety la Cluj. Veneam din domeniul bancar atunci, pe o piață care era deja “ocupată” de multe companii de brokeraj. A fost nevoie să venim cu ceva nou pentru a intra pe piața din Cluj și din împrejurimi.

10. SM: Poate o femeie să se simtă împlinită în toate aspectele vieții sau trebuie să aleagă între carieră și familie? Cum poate obține un echilibru între polii ce-i gravitează viața, profesională și personală?

Nu cred ca o femeie trebuie să aleagă între carieră sau familie. Dacă îți place ceea ce faci și te bucuri de suportul familiei le poți avea pe amândouă. În cazul meu a contat foarte mult sprijinul familiei. Sunt sigură că nu aș fi ajuns să am performanțe pe plan profesional de una singură. Familia m-a ajutat foarte mult. Iar apariția unui copil este de fapt evenimentul care atinge starea maximă de împlinire a unei femei, împlinire care de altfel se transformă în și mai multa energie și implicare și pe celelalte planuri, inclusiv cel profesional, cu condiția să îți placă ceea ce faci.

11. SM: Lavinia, înainte de a-ți mulțumi pentru faptul că ai acceptat să răspunzi întrebărilor noastre, vreau să te rog să le dai un sfat tinerelor care își doresc o carieră în brokerajul în asigurări, ce ar trebui să facă pentru a reuși în ce își propun?

Am încurajat și încurajez în continuare tineri/tinere să îmbrățișeze cariera în asigurări. Este o meserie frumoasă, dinamică, elegantă care dacă este făcută într-un mod profesionist îți poate aduce satisfacții uriașe.

12. În final ce mesaj transmiți echipei Safety Broker la aniversarea celor 11 ani de activitate?

Mulți ani încununați de succes, să își atingă obiectivele stabilite și să își păstreze atitudinea, pentru că prin ea face diferența în piață de brokeraj! La mulți ani!

Articole recente

23 Iulie 2018 - 13:55

Vremea capricioasa din vara aceasta si inundatiile de pe suprafete extinse au facut ravagii atat in gospodariile multor romani cat si in agricultura romaneasca. Zeci de mii de hectare de cereale...

12 Aprilie 2018 - 14:10

Cătălin Chiriac Deputy CEO Safety Broker – medicul care supervizează asigurările în orice sezon

Succesul businessului modern nu se rezumă astăzi doar la excelența CEO-ului unei companii,...