Incendiile nu mai par GRAVE, cu polita de la GRAWE

Dată început
Dată sfârșit

Art. 1  Organizatorul Concursului

Organizatorul Concursului este compania SAFETY BROKER DE ASIGURARE S.R.L., persoana juridica romana cu sediul social in Mun. București, Calea Giulești, nr. 8D, et. 2, Sector 6, înregistrata la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/6184/2005, Cod Unic de Înregistrare 17437817, autorizata sa funcționeze de ASF in baza Deciziei nr. 3894/13.06.2005, înmatriculata in Registrul Brokerilor sub nr. RBK – 293/15.06.2005 (denumita in cele ce urmează “Organizatorul”), reprezentata legal prin dl. Viorel Vasile – Director General.

 

Prezentul Concurs este realizat in parteneriat cu:

Grawe Romania Asigurare SA

Înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/263/2001 , CUI 8398697

Registrul Asigurătorilor nr.  036/10.04.2003

Telefon: +40 (21) 312 60 03, Fax: 40 (21) 312 50 44

E-mail: office@grawe.ro

Organizatorul împreună cu Partenerul vor derula Concursul pe baza prezentului regulament, obligatoriu pentru toți participanții.

 

Art. 2  Drept de participare

 Se califica pentru a participa la prezentul Concurs fiecare  asistent in brokeraj persoana fizica si/sau juridica, partener Safety Broker la nivel național si angajații Safety Broker, care accepta si respecta condițiile prezentului regulament, si care vor  emite, in perioada  Concursului, minim 10 polite facultative de  locuință  la Grawe Romania Asigurare SA.

 

Art. 3  Locațiile de derulare ale Concursului

Aceasta Concurs se desfășoară la sediile SAFETY BROKER din toata tara, respectiv ale Partenerilor SAFETY BROKER care afișează sigla SAFETY BROKER.

 

Art. 4  Durata Concursului

Perioada de desfășurare a  Concursului „Incendiile nu mai par GRAVE, cu polita de la GRAWE” este 1 Noiembrie 2020 – 31 Ianuarie 2021. Polițele emise după data de 31 ianuarie 2021, ora 23.59, nu mai conferă dreptul de a participa la tombola.

 

Art. 5  Mecanismul Concursului

Prin derularea Concursului ”Incendiile nu mai par GRAVE, cu polita de la GRAWE ” se urmărește stimularea vânzărilor de polițe de asigurari facultative de locuinta de la GRAWE Romania. Acest Concurs se adresează strict rețelei de vânzări a Organizatorului si, nefiind adresata clienților, nu reprezintă reclama sau publicitate remunerata in sensul art. 12 pct. 5 din Legea 236/2018 privind distribuția de asigurări.

 

In cadrul  Concursului ”Incendiile nu mai par GRAVE, cu polita de la GRAWE” se vor acorda 10 premii pentru participantii care emit minimum 10 polite facultative de locuinta pentru societatea de asigurare  GRAWE Romania  in perioada de desfășurare a concursului 1 noiembrie  2020 – 31  ianuarie  2021. Premiile vor fi acordate in data de 20 februarie 2021, prin extragere la tombola. Fondul de premiere consta  in 10 premii  in valoare de 200 Euro fiecare.

*din valoarea voucherului se rețin impozite conform normei in vigoare*

Premiile vor fi înmânate câștigătorilor prin proces verbal de predare – primire. Lista cu câștigătorii va fi disponibila la sediul social al Safety Broker, precum si pe site-ul oficial al organizatorului www.safetybroker.ro. Câștigătorii vor fi anunțați de un reprezentant al organizatorului. Un participant poate câștiga doar un singur premiu.

 

Art. 6  TAXE SI IMPOZITE

Organizatorul se obliga sa calculeze, sa retina si sa vireze impozitul datorat pentru veniturile obținute de către câștigători prin primirea premiilor Concursului, in conformitate cu dispozițiile codului fiscal aprobat prin Legea nr. 227/2015. La art. 110 alin. 4 din Legea 227/2015 se stipulează: „(4) Nu sunt impozabile următoarele venituri obținute în bani și/sau în natură:

a) premii sub valoarea sumei neimpozabile stabilite în sumă de 600 lei, inclusiv, realizate de contribuabil pentru fiecare premiu;”

 

Art. 7 Alte reglementari

Prin participarea la Concurs, emitentii sunt de acord sa respecte prevederile, termenii si condițiile prezentului Regulament Oficial. Organizatorul se obliga sa respecte drepturile tuturor participanților, in conformitate cu REGULAMENT nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin urmare, SAFETY BROKER se obliga sa păstreze confidențialitatea datelor personale ale participanților.

Eventualele litigii apărute intre Organizator si participanții la prezentul Concurs se vor rezolva pe cale amiabila. In cazul in care aceasta nu va fi posibila, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești romane competente.

 

Art. 8   Date de contact ale Organizatorului

București, Calea Giulești, nr.8 D, etaj 2,sector 6

Tel. 021.745.62.69/021.745.62.70/021.745.62.71

Fax. 021.413.09.47

Program de lucru:  luni-vineri, intre orele 9.00-17.00.

Site:  www.safetybroker.ro

Email: office@safetybroker.ro

 

Prezentul regulament s-a întocmit intr-un exemplar original disponibil la sediul central al

SAFETY BROKER DE ASIGURARE S.R.L.

Reprezentant legal

dl. Viorel Vasile

Director General